Despre arta papusarilor romani. Dialoguri cu maestrii scenei (vol. I)

O ISTORIE VIE A TEATRULUI DE ANIMATIE DIN ROMANIAEste bine ca macar din cand in cand sa devenim constienti de valoarea tea¬trului de papusi si animatie din tara noastra. Este un teatru care si-a castigat un bun renume peste hotare si care a avut si are un rol foarte important in educatia estetica si morala a micilor nostri spectatori. Putini sunt insa cei care spun sau scriu aceste lucruri si care privesc cu meritata consideratie pe creatorii de gen de la noi. Ba, uneori, se mai intampla si lucruri grave, care provin din ignoranta si lipsa de pricepere a unor persoane care isi permit sa puna problema desfiinta¬rii sau comasarii unor asemenea institutii de gen. Teatrele sunt la fel de necesa-re ca si scoala si ca multe altele ce ridica nivelul intelectual, nivelul de cultura al unei tari, nivelul de civilizatie. In urma cu mai multi ani, in Germania, conducato¬rii de atunci si-au dat seama ca ar trebui sa stimuleze creatia artistica in dome¬niul teatrului pentru copii, in beneficiul societatii germane si au initiat un pro¬iect de sprijinire a teatrelor de gen intitulat „1 000 de teatre pentru copii". Iata ca la noi se pare ca nu este suficient de apreciat faptul ca sunt vreo 16 asemenea institutii, cu o traditie deja indelungata, cu multi artisti de un inalt nivel profe¬sional, cu realizari remarcabile. Pe de alta parte, teatrul de papusi romanesc a avut o contributie importanta la realizarea unei imagini favorabile a tarii noas¬tre in strainatate, prin numeroase premii internationale si turnee de mare suc¬ces, intampinate cu aclamatii din partea publicului si cu articole elogioase din partea presei. Si cat a costat asta? Combustibilul pentru transportul unor trupe. Si niste salarii de mizerie pentru artisti. Foarte putin, daca vom compara cu su¬mele cheltuite dupa 1990 pentru „promovarea imaginii Romaniei in lume", care se duc pe albume, sigle sau etichete pe care nu le baga in seama nimeni. Am in¬cercat, dupa 1990, sa atrag atentia asupra faptului ca teatrele de papusi de la noi ar trebui ajutate mai mult. Dar a venit hotararea ciudata de a trece teatrele in subordinea autoritatilor locale, care a creat un sentiment de nesiguranta printre artisti, sentiment confirmat de cateva triste exemple. Sunt deja trei teatre de papusi care nu mai au sediu propriu. Iar unul dintre ele, „Colibri" din Craiova, a fost distins, in numai trei ani, cu sase premii internationale. Din fericire, cei mai multi dintre cei care conduc destinele judetelor privesc cu responsabilitate exis¬tenta institutiilor de gen. Unii organizeaza chiar festivaluri internationale, care aduc numeroase beneficii publicului, imaginii tarii noastre, artistilor nostri care sunt, astfel, ajutati sa se afirme si sa isi ridice nivelul profesional. Dar nu ar fi mai logic si mai bine ca teatrele de papusi si marionete sa fie sprijinite de institutii a caror componenta sa nu se schimbe prea des si care sa aiba in vedere proiecte de perspectiva mai lunga? Aici nu e vorba numai despre cladiri, ci despre patrimoniul viu al unei tari, care este foarte greu de format si pastrat, mai ales cand tinerilor nu li se ofera macar un salariu decent.In Japonia exista o admirabila preocupare pentru conservarea traditiilor si pentru sprijinirea celor mai valorosi artisti, care vine atat din partea statului, cat si din partea unor societati si fundatii, cum ar fi Japan Foundation. In acest fel, este cheap nike air force 1 ocrotit „patrimoniul viu" al acestei tari. Avem de invatat de la japonezi si din acest punct de vedere. Dar poate ca vorbesc degeaba. Prea multa lume de la noi considera ca nu are nimic de invatat.Cand valorosul actor, regizor, profesor si papusar Tomita Hogea mi-a spus ca are in proiect o carte despre teatrul de animatie din tara noastra, nu m-am gandit ca ea va avea aceasta fericita concretizare, ca o suita de marturii si inter¬viuri comentate. Parcurgand-o, mi-am adus aminte cu placere de marii artisti pe care i-am cunoscut, mai varstnici, de la care am avut de invatat, sau ceva mai tineri, cu care am colaborat sau pe care, pur si simplu, i-am admirat. Marturiile lor de creatie ne ajuta sa le intelegem mai bine gandurile care au stat la baza unor memorabile spectacole.Cartea de fata este o pretioasa sursa pentru oricine va dori sa scrie de acum incolo despre teatrul de papusi romanesc. Pe langa asta, este o carte care ne vor¬beste despre viata acestei mari familii a papusarilor si marionetistilor. Si nu in ultimul rand, despre prestigiul international al artistilor romani. Ii sunt recu¬noscator lui Tomita Hogea pentru munca sa uriasa care a facut posibila existen¬ta acestei utile si fermecatoare carti, omagiu binemeritat adus artistilor de gen din tara noastra.Cristian Pepino