Testamentul unui nou-nascut

http://www.testamentul.roSfârşitul iernii nu mai veni ca în alţi ani de unul singur, chemat de pielea tremurândă de pe sub paltoanele şi nădragii trecătorilor care mai de care mai grăbiţi. Semnele unui timp nou şiroiau ca un stol de lăcuste bolnave pe străzile unui târg ponosit şi umil; se pre­figura un început pentru nişte întâmplări care nu mai aveau deloc răbdare în lumea aceea infinită a posibilelor existenţe, din care eva­dăm, la un moment dat, tu şi eu, păcăliţi de cine ştie ce autor năs­truşnic, gândindu-se, poate, la nevoia prezentului de a se umple cu nerozi proaspeţi ori plătind nişte redevenţe universului din cana de vin din lut ars, în care s-a simţit singur, şi trist, în vreo noapte ne­sfârşită şi friguroasă, e foarte probabil ca lucrurile să stea chiar şi aşa. Nişte planuri noi şi nişte proiecte mirosind încă a cerneală şi a hârtie desfăcută nu cu mult timp în urmă s-au aşezat repede pe rol, cu gând să se pună în aplicare fără zăbavă, după ce, în săptămânile care s-au succedat după alegeri, fuseseră întoarse pe toate părţile prin adunările de consiliu, ca şi cum elucidarea tuturor paragrafelor şi ali­neatelor din ele ar fi fost exact ceea ce mai rămânea de făcut pentru desăvârşirea unui lucru perfect în ipoteză. Micii parlamentari de pro­vincie rezolvaseră treaba asta perorând în plen sau şuşotind pe la colţuri, consultând eminenţe cenuşii obligate să stea deoparte din pricina unor averi prea mari pentru a mai fi nevoie să participe cu trupul la treburile oficiale sau, poate, din cauza unor boli care nu le mai îngăduiau luxul unei apariţii publice, mituind târfe care rânjeau cu ochii căscaţi şi sticlind cu un interes perfid, sulemenite strident, împodobite cu gablonzuri şi pene de struţ, săgetând crâşmele alături de cheliile lor strălucitoare, asortate cu lanţuri de aur de care spân­zurau ceasuri elveţiene - te şi miri de unde puteau apărea astfel de obiecte în orăşelul acela mizer. Micii parlamentari de provincie puţind a băutură şi volubili, fără alt scop în viaţă decât de a vocifera prin încăperile unei primării şi prin aerul trist dintre mobilele ei vechi, pline cu hârtii îngălbenite, forfoteau zilnic şi se umpleau de importanţa bleagă a oamenilor care uneltesc şi furnicăresc pentru ni­mic altceva decât îngrăşare şi acumularea unor foloase vremelnice. Învârteau necontenit şi fără niciun rost de care să fii sigur hârtii cu antet, hârtii scrise de mână şi ferfeniţite din cauza cititului pe sub masă şi a traficului la care erau supuse în chip de boţ mototolit în grabă, coli imaculate, perfect întinse şi caligrafiate cu grijă, ca nişte scripturi şi care te duceau cu gândul că nu pot vorbi decât despre lucruri măreţe, folositoare fără doar şi poate oricui şi-ar apleca gân­dul asupra lor, acte parafate cu solemnitatea zgârcită a hotărârilor luate cu mult înainte, minciuni iscălite în grup, înfiinţări şi desfiinţări interesate cu atât la sută pentru unii, atât la sută pentru alţii, hârtii care nu mai aveau nevoie de cerneală sau chiar de suportul lor foş­nitor, pentru că puteau duce mesajul şi în şoaptă, pe la colţuri, în priviri pline de înţelesuri oculte, în ocheade galeşe, lascive, în geme­tele surde şi sacadate din odăile promiscue ale tripourilor, căci, până la urmă, la ce mai folosesc vreodată nişte hârtii becisnice, într-o primărie cu pereţii crăpaţi şi mucegăiţi, dacă mâna care le flutură sau mintea care le naşte nu are pregătit, din partea individului, un arse­nal suplimentar pe măsură...Sfârşitul iernii aceleia se întovărăşi aşadar, printre altele, cu smulgerea, pe alocuri, a trotuarelor din piatră cubică, pentru a face loc unor găuri sănătoase, la distanţe intenţionat egale, lucru care în­demna orice privire care s-ar fi oprit asupra lor să creadă că sunt, într-adevăr, rodul unei hotărâri irevocabile şi chiar aşa şi era pentru că oameni cu cazmale, ciocane, topoare, fierăstraie, dălţi uriaşe, pene de lemn şi cu alte unelte potrivite intenţiei acelora care i-au trimis acolo ocupară strada principală într-o dimineaţă, bolborosind şi înjurând din când în când dracii de copii vagabonzi care se jucau de-a hoţii şi vardiştii printre calabalâcurile lor, răsturnându-le şi răvă­şindu-le. Se apucară mohorâţi şi resemnaţi de spărcuit, după ce şi-au inundat palmele cu scuipat acru. Un şir de stâlpi ca nişte schivnici chinuiţi le urmară în zilele de apoi şi înlemniră acolo cu singurul lor picior înghesuit în pământ, înfundaţi şi bătătoriţi surd de nişte na­mile de muncitori cu sirene şi inimi brăzdate de săgeţi pe braţe, mâ­nuind nişte drugi mari din lemn ca pe beţele de tobă şi pecetluind soarta acelor araci grosolani, fantomatici şi stingheri şi muţi. Răma­seră acolo ai nimănui câteva zile, până când fură împopoţonaţi cu nişte lămpi; erau lămpi în cutiile acelea mari, de lemn finisat; mun­citorii de la gară nu mai văzuseră asemenea cutii, le luară cu grijă şi citiră înscrisurile englezeşti, veneau de la Birmingham, şi lămpile acelea erau destinate iluminatului stradal - aveau fireşte, spuse o voce inefabilă, şi străzi, dintre care una, în special, trebuia iluminată cu orice preţ la ei în oraş, stâlpii aceia vor inunda drumul cu lumina lor aiurită, aşa scria pe ele, pe cutiile de lemn sau poate asta dădeau ele de înţeles, zornăindu-şi încetişor sticlele din burţile lor încăpătoare şi împăiate cu rumeguş fin. Molozul scos de muncitori ca să poată îngropa stâlpii, grămezile acelea de pământ negru şi plin de râme care găsi­seră un strop de căldură în care să viermuiască, bulgării de humă în­cleiată şi urât mirositoare şi bolovanii cu forme ciudate care, dintru început, au zădărnicit orice încercare de a traversa piaţa centrală, fu îndepărtat după înfăptuirea gropilor, nu cu multă sârguinţă, pentru că nu ai nevoie de prea multă sârguinţă dacă vrei să scapi de ceva inutil şi împuţit. Ca în oricare altă parte a lumii, molozul acela fu dus în locuri în care te-ai fi aşteptat să găseşti orice altceva, numai nu grămezi de pământ şi bolovani, mai ales dacă pe-acolo s-ar fi întâm­plat să se afle casa unui cunoscut unde te-ai fi dus într-o vizită poate. Cabluri lungi ca nişte maţe ale unui oraş foşgăind fură trecute care prin puţinii copaci rămaşi, care legate de balcoanele caselor şi ale prăvăliilor; din fiecare, cordoane ombilicale împunseră, pe rând, stâl­pii pentru a alimenta cu gazul despre care va fi vorba mai încolo, lămpile. În răstimpuri, ici şi colo, câte un ţăran venit la târg cu brânză şi găini poate de vânzare îşi uita, preţ de minute bune, gura căscată la drăcovenia asta, ce-o mai fi şi cu borcanele alea cocoţate în vârful stâlpului, părinte? şi popa cel întrebat se crucea cu fălcile depărtate, una spre carul mare, alta spre miezul colcăitor al pământului, ne­ştiind prea bine cum să lămurească pe neştiutorul calic de dinaintea lui şi pleca împleticindu-se fără a răspunde. Pentru că nu-l ajuta nici pe el mintea să dezlege misterul ciomegelor acelea groase şi înalte şi rindeluite cu cheful unui beţiv de a rindelui când mai are o jumate de clondir de ţuică în faţă şi câteva minute doar până la terminatul muncii pe ziua respectivă. Pleca şi el, cogeamite popă, cu toată seri­ozitatea şi cu toată sfinţenia pe care i-o dădea barba neagră pe care o purta până la piept, pleca de pe strada aceea principală şi emanci­pată, pe unde sufletul nu-i da ghes să intre decât dacă orice altă cale spre oriunde ar fi fost cu neputinţă. Bocănitul sacadat şi aproape zilnic nu fu pe placul locuitorilor care nu aveau nevoie de zgomot când îşi mâncau dejunurile mize­rabile şi grase, când citeau unicul ziar din oraş, în care era vorba tot despre ei şi despre ce se mai întâmplase în mintea prim-redactorului care le inventa vieţile publice şi îi irita destul de tare pe negustorii ce-şi aveau prăvăliile în centru, pe cucoanele lor spilcuite după moda cea nouă şi năucite de preţuri, în cruciada matinală a zarzavaturilor şi cârdurile nesfârşite de mâţe cuibărite pe lângă te miri ce sursă de căldură mai găseau ele, pe lângă patiserii şi pe lângă tarabele cu cârnaţi fierţi, anesteziate de frig şi mieunându-şi dezaprobarea faţă de strică­ciunea omenească, până când obişnuinţa le astupă timpanele şi le afundă înapoi în somnul lor leneş şi vigilent.