Motivatie subiectiva Decenii la rand, in cateva orase de provincie si in orasul nostru natal – Botosani – mii de copii si preadolescenti au avut sansa de a descoperi lumea teatrului prin incantatoarele spectacole-basm. Prelungire fabuloasa a reprezentatiei, inventat mai intai in curtea casei, dupa o cortina intinsa intre doi salcami, spectacolul de pe scena Teatrului ne-a introdus in lumea mirifica a povestilor si povestirilor nemuritoare, apropierea noastra, a scolarilor de pe atunci si, cine mai stie, poate si a scolarilor de azi, apropierea de mari autori ca Anton Pann, Eminescu, Creanga, Alecsandri, Ispirescu, Fratii Grimm, Perrault, Andersen, Wilde, Saint-Exupéry sa se faca cu mare usurinta, printr-o mare si tulburatoare continuitate, fara de care nu ne-am fi facut din Teatru o profesiune si o vocatie. Ne-am numarat, in anii nostri cei mai tineri, printre spectatorii acelui teatru de provincie care era si a ramas un teatru de repertoriu, care propunea personaje mai luminoase sau mai intunecate, mai contradictorii sau mai abile si pline de mobilitate, captivand publicul si antrenandu-l in marea lui batalie a cunoasterii de sine si de lume. Varstele primelor descoperiri din tainele lumii ce ne inconjoara, cautarea raspunsurilor la primele intrebari ce ni le punem cand ne simtim participanti la marele spectacol al vietii, sperantele pe care le punem in primele zboruri ale imaginatiei, toate la un loc se pot intalni in universul profund distinct al Teatrului. Pe masura frecventarii acestui tip de repertoriu, in plan moral si spiritual, am avut numai de castigat. Basmele au intrat in viata noastra prin intermediul artei papusarilor, spatiu artistic plin de farmec, in care dominanta a actului de creatie este impletirea dintre real si imaginar, dintre ce exista si ce se inventeaza; papusa fiind ea insasi o inventie, care, prin forta magica a artistului-papusar, transforma o materie inerta in personaj plin de viata, sugerand, cu mare subtilitate, fapte omenesti sau supraomenesti pline de talc. Eram la fel de bucuros sa ma intalnesc cu personajele de basm si atunci cand Zmeul-Zmeilor sau Baba-Cloanta, Verde-Imparat sau Fat-Frumos si Cosanzeana erau intruchipati, prin har actoricesc, pe scena Teatrului de drama. Acest spatiu de umanitate si credinta, de iluzie si mister, care a avut asupra noastra o nemarginita inraurire, ni s-a relevat intr-o si mai puternica lumina, atunci cand ne-am hotarat sa slujim Teatrul, dornici fiind de initiere in cat mai multe miracole ale scenei. Formandu-ne ca actori intr-un teatru profilat anume pe reprezentatii destinate copiilor, am descoperit ca intreaga stradanie a celor ce pun in miscare povestirea scenica (text – regie – scenografie – interpretare – muzica – dans – tehnica de lumini si sunet) trebuie sa se supuna puterii de perceptie a spectatorilor. Comportamentul realizatorilor de spectacole, strans legat de particularitatile de varsta ale partenerilor din sala, capacitatea realizatorilor de a avea o viziune ludica asupra realitatii sunt elemente hotaratoare in conturarea lumii de spectacol, orientata in beneficiul celor mai tinere generatii. Si cand cerintele actului de creatie se implinesc, spectatorii devin parteneri de joc, ei se implica in tot ceea ce se petrece pe scena, se descopera pe sine in intamplarile repovestite de actori prin intruchiparile personajelor, iar forta de comunicare artistica devine totala. In acest context, teatrul devine o prelungire a programului scolar, propunand subiecte pline de miez, transmise prin mijloace atractive, incarcate de emotie, cu un puternic efect educativ, stimuland inteligenta creativa a micilor spectatori. Sunt convins ca experienta noastra artistica – implinita intr-o activitate scenica de 30 de ani – este rezultatul unor acumulari de cunoastere si de efort intru definirea profesionala, totul castigat prin stradanii, dar si prin dorinta de a-mi satisface nemarginita curiozitate actoriceasca. Lucrand sub indrumarea prestigiosilor oameni de teatru Constantin Brehnescu si Natalia Danaila, cei ce au definit, la nivel national, prin programul Teatrului „Luceafarul“ din Iasi, conceptul unei trupe de profil deosebit, Teatrul pentru Copii si Tineret, am deprins multe lucruri despre particularitatile acestui gen de teatru si, mai ales, secretele prin care se pot parcurge cu greu, dar si cu mari satisfactii, etapele profesionalizarii unui actor cu un asemenea statut, de la initiere pana la actul artistic de performanta. Mesajul profund pe care mi l-au sadit Constantin Brehnescu si Natalia Danaila este acela al orientarii mele catre autoperfectionare: „Trebuie sa vrei mai mult de la munca ta, de la raportarea ta vis-ŕ-vis de marile performante actoricesti“, imi sugerau ei permanent. Eram indemnat continuu sa nu ma multumesc cu ceea ce devine o reusita la… prima mana. Aprofundarea este drumul ce trebuia ales. Importantele descoperiri din anii uceniciei, petrecuti pe scandura scenei, le datorez, in buna parte, si colegilor de trupa, de la care am preluat pasiunea, credinta in sensurile si scopurile Teatrului ce l-am slujit si-l voi sluji inca, puterea de sacrificiu, bucuria dezlantuirii in jocul pur actoricesc. Am avut sansa sa fiu alaturi de maestrii papusari Simona si Ion Agachi, Nicolae Brehnescu, Ortansa Stanescu, Constantin Ciofu, Constantin Amuntencei, am fost fericit sa joc impreuna cu multi colegi mai apropiati de generatia mea: Cristina-Anca Ciubotaru, Liviu Smantanica, Doina Iarcuczewicz, Camelia Poenaru, Emilia Prajinaru, Nina Dimitriu Ulmu si apoi cu colegii de facultate Liliana si Viorel Varlan, Aurelian Balaita, Gabriela Andrei. Cu toti acestia am jucat in reprezentatii cu titluri emblematice care configureaza orientarea repertoriala a unui teatru de profil, oferind fiecarui actor mari disponibilitati de afirmare scenica: Print si cersetor (de Mark Twain), Omul invizibil (de G. W. Welles), Mary Poppins (de Pamela Travers), Frumoasa din padurea adormita (de Ch. Perrault), De ziua lui Pinocchio (de Collodi), Amintiri din copilarie (de Ion Creanga), Baltagul si Neamul Soimarestilor (de Mihail Sadoveanu). Drumul parcurs pentru realizarea unor asemenea reprezentatii s-a fixat profund in memoria afectiva si spirituala, marcandu-ne intreaga existenta artistica, de-a lungul a treizeci de ani de cariera. Cand ne-am hotarat sa ne implicam in elaborarea acestei lucrari de specialitate, raspundeam, in fapt, unui indemn launtric: acela de a regandi si reevalua experienta artistica, in contact cu cerintele spectacolului contemporan, destinat copiilor. Doream sa cercetam si sa analizam toate datele problemei, pentru a ne putea identifica rezultatele muncii, pe de o parte, iar pe de alta parte, simteam nevoia sa aprofundam lucrurile, sa apelam la informatii si lecturi interdisciplinare de estetica, psihologie, sociologie, pedagogie, istorie, literatura, muzica, pentru a intelege, la un nivel mai inalt, rostul teatrului ca arta de sinteza. Totodata, eram preocupati de a pune in discutie problematica actorului ca slujitor al scenei pentru copii – in contextul tuturor artelor ce apartin societatii contemporane, problematica ce vizeaza cautari, teme de lucru, idei, obsesii, solutii, cai de parcurs etc. Ne-am gandit proiectul de studiu Arta actorului in teatrul pentru copii ca pe o modalitate de a intra in dialog cu creatorii de spectacole, cu actorii, in primul rand, cu tinerii care vor sa devina actori si sa opteze pentru acest gen de reprezentatii ca ideal profesional. Am avut in intentie aducerea in discutie a unor subiecte de analiza, cum ar fi: interesul actual pentru spectacolul destinat copiilor, cautarea unor solutii interesante si atractive pentru un sistem de autoperfectionare profesionala a actorilor, definirea conceptelor privind alcatuirea unui repertoriu de calitate, abordarea stilisticii in arta spectacolului, in acord cu spiritul vremii si cu disponibilitatile de intelegere si receptare ale publicului tanar. In opinia noastra, asemenea subiecte urmau sa fie dezbatute intr-o continuitate culturala, fara a rupe fenomenul manifestarii teatrale si al tendintelor actuale din arta spectacolului, de valoroasele experiente ale trecutului. Fiecare generatie de tineri actori redescopera cu infrigurare minunatele taine ale lumii teatrului, adica le descopera de la inaintasii lor, de la cei care si ei le-au talmacit, preluandu-le de la altii. Sa fim recunoscatori celor de la care am avut de invatat atatea lucruri folositoare. Sa nu uitam ca ne-am format la Iasi, loc plin de daruri pentru cei care au iubit Teatrul, artele. Zestrea artistica si culturala a Iasului ramane un stralucit punct de pornire pentru viitoarele generatii de creatori. Suntem convinsi ca, aprofundand prin studiu si experienta proprie temele deja anuntate, vom putea contribui la risipirea tacerii ce se asterne, din pacate, pe un subiect atat de important cum este rolul Teatrului in procesul de educatie al celor mai tineri spectatori, subiect evaluat de noi la conditiile specifice ale timpului pe care il traim. In cele cinci capitole ale lucrarii, ne-am straduit sa oferim raspunsuri cat mai credibile si mai documentate la problemele ce ne preocupa. Ne place sa credem ca, desi anii au trecut cu repeziciune peste viata noastra de actor, peste ceea ce am reusit sa agonisim ca afirmare profesionala, si astazi, cand vine vorba de un rol nou, oferit de un regizor interesant, intr-un spectacol care-si asteapta premiera, ramanem la fel de emotionati ca la primul spectacol. Curiozitatea, nelinistea, intentia de a ajunge la performanta, prin cautari, zbucium, exercitiu temeinic, colaborare cu partenerii de joc, raman, ca si in urma cu multi ani, la fel de vii. Bucuria de a juca, de a fi pe scena intre colegi este la fel de statornica astazi ca la debut. Si daca acum privim totul cu mai multa maturitate, asta inseamna ca nevoia noastra de a intra in dialog cu cei mai tineri dintre actori (studentii de la sectia de Teatru si proaspetii absolventi) se manifesta imperios prin credinta ca fostul interpret al Printului Eduard (din Print si cersetor), al lui Gheorghita (din Baltagul), a lui Nica (din Amintiri din copilarie), are cate ceva de spus, de impartasit camarazilor de breasla, aflatori in Casa Teatrului. Am incercat bucurie si satisfactie elaborand aceasta lucrare, parcurgand cu adevarata emotie, prin prisma unor concepte teoretice si a unor analize bazate pe activitatea practica, drumul creatiei de actor, slujitor al artei spectacolului pentru copii. Ne-am referit in comentariile noastre la o corelare ideatica privind conditiile psiho-sociale in care isi desfasoara activitatea acest tip creator – actorul – in lumea moderna interesata de lumea artelor ca de o sursa de energie spirituala, ca o sursa de vointa si imbarbatare, de cunoastere, autocunoastere si comunicare. Cercetand si analizand elementele de estetica a artei spectacolului pentru copii, strans legate de particularitatile de varsta ale spectatorilor, analizand dominanta ludica a acestui fascinant domeniu de creatie, plin de miracole, am scos in evidenta si responsabilitatile actorului, angrenat in atmosfera atelierului de creatie colectiva si individuala, cu scopul de a face din lumea reprezentatiilor spatiul plin de fagaduinte, plin de invataminte, de luciditate si vis. Ne-am referit la experienta scenica acumulata in multi ani de munca, de efort si de pasiune pentru teatru, dand glas memoriei noastre, cu credinta ca, relatand ce am facut si cum am facut, nu vom ramane numai intr-o zona efemera a unei anume activitati umane, predestinata prin natura ei acestei conditii, ci vom oferi generatiilor care vin dupa noi, impresii, marturisiri autentice, izvorate din adevar si clipe de viata intens traite. In incheiere, socotim ca demersul nostru de a aduce in dezbatere o tema de creatie – Arta actorului realizator de spectacole pentru copii – a fost pentru noi un castig de cunoastere si autocunoastere, o incercare de a intra in dialog cu lumea, cu toti cei care sunt partizanii ideii ca teatrul ramane un mijloc de „domesticire“ a vietii, de innobilare a caracterelor umane. Dam crezare unor insemnati oameni de teatru ai contemporaneitatii, care sustin ca publicul viu – ignorat, recunoscut, implicat prin iluzie, conventie, distanta sau participare –, in contact cu actorul viu, justifica in permanenta Teatrul. Se cauta un mod de a-i face pe spectatori sa inteleaga faptul ca noi, creatorii de spectacole, depindem de participarea lor si ca ei, de asemenea, sunt responsabili de ceea ce urmeaza sa se petreaca in fata lor si cu ei. Teatrul ramane o arta a schimburilor umane. Teatrul exista prin constanta sa raportare la lumea reala si la cea imaginara, devenind o posibilitate de acces catre valorile vietii, apartinand individului sau societatii. Dupa cum spune George Banu, „teatrul reflecta societatea in miscare. A descifra sensul si mijloacele care asigura acest dinamism intra in responsabilitatea oricarui mare artist al acestui timp. Daca nu ne aflam in posesia unei definitii comune a teatrului, acceptam, totusi, o finalitate a lui, perfectionarea umanului si a societatii.“ Incercam, prin modestele noastre eforturi, sa pastram vie increderea in puterea Teatrului de a aseza lucrurile si oamenii intr-o lume mai buna.