Suicidul

Ne nastem, traim si murim. Si undeva, intre aceste limite, incercam sa existam. In pendularea noastra intre aceste coordonate, intelegerea vietii incepe prin acceptarea si asumarea a ceea ce este inevitabil: experienta unica si ireversibila a mortii. Poate parea ceva futurist, absurd, agnostic si veninos, dar cum altfel ar putea sufletele noastre sa depaseasca teama de moarte decat incercand sa descifreze cateva dintre misterele "luminii de dupa". In acest context, sinuciderea constituie un test asupra starii de sanatate psiho-relationala a unei comunitati, un indicator pretios al echilibrului de sanatate psihica al indivizilor care o compun. Pana acum societatea, considerand ca nu are aptitudinea de a genera unele maladii sociale, printre care se numara si suicidul, se opunea cunoasterii fenomenului, considerandu-l un aspect exclusiv al domeniului patologiei mintale. Liberalizarea vietii a dus, inevitabil, la ridicarea valului ce acoperea morbiditatea si mortalitatea prin suicid.