Este fapt stiut, activitatea organelor fiscale devine mult mai eficienta (fraude importante fiind scoase la lumina), daca se bazeaza pe informatiile venite prompt din mediile evazioniste. Dealtminteri, in unele state occidentale, cei ce furnizeaza date ce pot conduce la incasarea unor venituri suplimentare la bugetele publice sunt recompensati corespunzator, mergandu-se pana la procente importante din valoarea sustragerilor recuperate – impozite, taxe, majorari, confiscari etc. Autoritatea publica autohtona, constienta de latura benefica a sistemului in cauza, a facut un prim pas: Directia Generala a Vamilor a pus la dispozitia cetatenilor o linie telefonica directa la care pot apela (in mod gratuit), pentru a face cunoscute anumite nereguli din sfera de activitate a autoritatii vamale.
Ca un al doilea pas, ce ar urma firesc, aceeasi autoritate a anuntat intentia de modificare a legislatiei privind acordarea stimulentelor, astfel incat de pe urma sumelor sau bunurilor confiscate de aparatul vamal, sa beneficieze, in afara de vamesii care fac anumite descoperiri, si persoanele care contribuie, prin informatiile furnizate, la descoperirile respective. In SUA, acest sistem functioneaza demult; persoanele care furnizeaza informatii, dupa cercetarile specifice si valorificarea bunurilor confiscate, primesc de la administratia vamala 25 % din valoarea prejudiciilor recuperate, dar nu mai mult de 250.000 USD.
In planul mai larg al celorlalte incasari bugetare (deci altele decat taxele vamale), pana in prezent, din perspectiva mai sus sugerata, s-a realizat doar reglementarea stimularii aparatului fiscal proportional cu marimea “prazii” fiscale. Premierea denuntatorilor nu este legalizata, desi au existat anumite initiative in perioada 1991 - 1993, in anii interbelici aceasta practica fiind curenta. Redam in continuare, modul cum era reglementata premierea denuntatorilor si constatatorilor de evaziune fiscala de vechiul Cod de procedura fiscala (Legea 269/1942).
Denuntatorii si constatatorii din proprie initiativa, de evaziune de impozite, taxe si contributiuni, comise prin nerespectarea obligatiunilor prevazute de legile fiscale aveau dreptul la anumite prime la care ne referim aici. Era considerat denuntator persoana care denunta in scris si sub semnatura proprie existenta si elementele necesare identificarii evaziunii si careia nu-i incumba prin natura functiei sale obligatiunea de a o constata.
Constatator din proprie initiativa era considerat functionarul indreptatit prin functia ce o detinea, sau pe baza delegatiei obtinute, sa incheie procese-verbale de contraventie, care, din proprie initiativa si fara a fi sesizat prin denunt scris, prin comunicari scrise sau prin ordin ierarhic, scris sau verbal, dresa procesul verbal de contraventie, preliminar sau definitiv, prin care se constata sau se sanctioneaza evaziunea.
Functionarul necompetent sa dreseze procesul verbal de contraventie, care anunta in scris existenta evaziunii identificata de el, fara a fi sesizat de modul aratat mai sus, era denuntator.
Denuntatorul sau constatatorul din proprie initiativa al unei evaziuni si organele Statului care contribuiau la stabilirea si desavarsirea drepturilor Statului rezultand din evaziunea respectiva aveau dreptul la o prima egala cu 25 % din amenda stabilita. Numele denuntatorului sau al constatatorului se arata prin procesul verbal de contraventie incheiat, care era verificat in ce priveste exactitatea constatarii, de organele competente sa-l verifice si sa-l aprobe. Intotdeauna prima se suporta din amenda prevazuta in actul de contraventie ramas definitiv, dupa incasare.
In cazul cand Ministerul Finantelor sau Administratia Comerciala M.A.T. reduceau amenda sub cota de 25 %, prima era egala cu suma ramasa in urma reducerii.
Din sumele primite in contul debitelor din amenzi, administratorul financiar, pe propria sa raspundere, defalca si repartiza sumele corespunzatoare dreptului de prima, iar restul se varsa Casei de Credit, Economie si Ajutor a functionarilor Ministerului Finantelor constituind un fond din care Casa achizitiona, sau inchiria, sau construia sanatorii, sau case de odihna, terenuri de recreatie, pentru folosul functionarilor din serviciile centrale si exterioare ale Ministerului Finantelor. Eliberarea sumelor cuvenite nu se facea decat daca organele competente a examina si decide asupra verificarii si probarii proceselor verbale, se pronuntau cu aceasta ocazie asupra dreptului de prima. Din valoarea fiecarei recipise de consemnare, se elibera 50 % denuntatorului sau constatatorului din proprie initiativa, 10 % la dispozitia Casei de Credit, Economie si Ajutor a functionarilor Ministerului Finantelor, pentrui constituirea unui fond destinat ajutoarelor de boala individuale, iar 40 % consemna pe seama si la dispozitia directiunii de venituri respective, formand un fond comun care se distribuia jumatate organelor din serviciile exterioare ale Ministerului Finantelor, iar jumatate organelor din centrala Ministerului Finantelor – directia respectiva – Corpului de Inspectie si Control si organelor Garzii financiare. Din amenzile incasate in cazurile cand contraventia era incheiata in cadrul obligatiunilor de serviciu, 30 % se consemna pe seama si la dispozitia directiunii de venituri respective, formand un fond comun (...).
Sumele repartizate functionarilor nu erau impozabile si nu intrau in calculul plafonului sumelor ce pot fi incasate de functionarii publici.
In contextul in care, in prezent, se elaboreaza proiectul de Cod fiscal si procedura fiscala, daca se tine seama atat de problemele societatii romanesti, ale mediului de afaceri, precum si de traditia interbelica, dar si de experienta internationala, apreciem ca (re)introducerea premierii denuntatorilor nu constituie o problema simpla. Dincolo de argumentele de natura fiscala si de ratiunile bugetare, sunt extrem de importante opiniile sociologilor, juristilor, istoricilor etc. care pot veni cu interesante teme de meditatie inaintea adoptarii masurii sus invocate. (Monitorul, 9 mai 2000)

Inconvenientele trocului, care presupunea patru posibile forme de schimb: marfuri contra marfuri, servicii contra servicii, marfuri contra servicii si servicii contra marfuri, au determinat, de mai multe milenii, aparitia si utilizarea banilor in economie. Evoluand de la scoica la cardurile electronice, se apreciaza ca banii reprezinta sangele organismului (viu) economic. Astazi, consistenta acestui sange (masa monetara) este data de numerarul aflat in circulatie - monede si bancnote, la care se adauga banii de cont, iar ca urmare a introducerii de noi instrumente de plata si de noi metode bancare de administrare a activelor financiare, sfera notiunii de bani se largeste din ce in ce mai mult.
Specific economiilor dezvoltate este ponderea redusa a numerarului (sub 5 %) in totalul instrumentelor de plata, aflandu-se intr-o expansiune evidenta utilizarea cardurilor in achitarea contravalorii produselor si serviciilor achizitionate. Transgresand problematica in zona fiscalului, aratam ca, potrivit doctrinei financiare, impozitele si taxele, ca mijloace de realizare a veniturilor publice, sint caracterizate de pecuniaritate. Predominanta impozitelor in bani este explicabila prin faptul ca toate cheltuielile publice se efectueaza tot in bani. Doar in imprejurari deosebite si cu aplicabilitate limitata au fost percepute si impozite in natura; de exemplu, impozitul agricol, cand producatorii agricoli au fost obligati sa cedeze statului o anumita parte din productia anuala de cereale, cu titlu de impozite. Aceasta insa tine de trecut, de istorie.
Din acest punct de vedere, practica fiscala autohtona de astazi nu parea sa ofere prea multe motive de critica. Doar ca, recent, Guvernul a adoptat un act normativ, extrem de discutabil - Ordonanta de Urgenta nr. 95/2000 - prin care se promoveaza un sistem viciat (si arhaic) de plata a impozitelor, si anume stingerea obligatiilor fiscale prin livrarea de produse si servicii catre unele institutii finantate de la bugetul de stat.
Altfel spus, ordonanta in cauza legalizeaza intr-o anumita masura trocul, insemnate datorii fiscale (cca sase mii miliarde lei, inregistrate la 31 decembrie 1999) urmand sa fie stinse pe baza unui model cat se poate de arhaic care consta in preluarea fara plata de la societatile comerciale datornice, indicate in anexele ordonantei, a unor produse considerate de mare necesitate unor institutii de stat. Sistemul de achizitie, desi e vorba de bani publici, este cel “din sursa unica”, nepresupunand organizarea de licitatii. Apoi, daca se are in vedere ca si intre agentii economici se practica sistemul de compensare intre creante si datorii, ocolindu-se calea bancara, intrevedem si o alta consecinta: inflatia; explicatia este data de faptul ca ansamblul de compensari de la nivel national genereaza o infuzie de bani in economie neacoperiti in bunuri materiale si servicii.
Si in fine, nu este lipsit de importanta nici semnalul de alarma tras de autoritatile de concurenta dupa care favorizarea unor companii – private si de stat – prin scutiri de datorii fiscale, in schimbul livrarii de produse catre institutii bugetare, reprezinta o evidenta si nedreapta practica anticoncurentiala generata tocmai de hotarari luate la cele mai inalte niveluri de decizie. (Monitorul, 16 mai 2000)

Orice fisura existenta in caracterul unui salariat al companiei dumneavoastra, in modul sau de comportare, in educatia sa, inseamna tot atitea sanse de reusita pentru un spion care v-a luat afacerea in vizor.
Se cunoaste ca succesul unei afaceri in economia de piata nu este dat doar de cantitatea si calitatea produselor ori serviciilor puse la dispozitia clientului, ci si de faptul daca managerii sunt la curent cu ultimele realizari ale concurentei. Pentru aceasta, nu sunt rare cazurile in care se recurge la activitatile care au foarte multe in comun cu preocuparile si practicile serviciilor de informatii:
- Folosirea anumitor informatii aparute in presa, in revistele de specialitate, in comunicarile facute de oamenii de stiinta cu ocazia unor conferinte sau congrese cu caracter stiintific, a unor materiale prezentate la expozitii sau targuri internationale;
- Strecurarea spionilor in obiective industriale si stiintifice sub diferite acoperiri;
- Divulgarea, cu buna stiinta, de catre diferite persoane, in schimbul obtinerii unor avantaje materiale, a unor promisiuni ori ca urmare a unui santaj, din spirit de razbunare etc.;
- Exploatarea anumitor trasaturi negative de caracter ale unor salariati;
- Divulgarea, fara voie, a unor date cu caracter secret de catre un angajat al unei intreprinderi;
- Folosirea cuceririlor stiintei si tehnicii contemporane in scopuri de spionaj economic (comercial).
Daca afacerea d-voastra (avand o anumita anvergura) intereseaza in mod deosebit concurenta, puteti sa va ginditi ca sunteti supus mijloacelor si tehnicilor de mai sus (dupa Pacurariu & Constantin) daca va confruntati cu urmatoarele:
- Scaderea brusca, fara motiv aparent, a cifrei de vanzare a unuia sau mai multor produse, pe piata.
- Un concurent „va taie iarba de sub picioare”.
- Aparitia concomitent pe piata a unui produs asemanator cu al dv.
- O campanie publicitara preceda si o acopera pe aceea pe care tocmai o declansati dv.
- Vestea aparitiei noului dv. model este comentata pe larg cu amanunte si duce la nevinderea vechiului model aflat inca in stoc.
- S-a scris despre aceste produse in presa mai mult decit s-ar fi putut scrie in mod normal.
- Unul dintre angajatii dv. va paraseste pentru a merge la concurent.
- Vi se cer mai mult ca de obicei, si din multe parti, fara motive aparente, prospecte, precizari cu privire la noul produs proiectat sa apara.
- Primiti vizite neobisnuite din partea unor „anchetatori” specialisti si ziaristi straini.
- Vi s-au facut oferte de reprezentare in regiuni considerate „dificile”.
- Aveti multi stagiari care se intereseaza in mod exagerat de unele procedee de fabricatie.
- Firme straine incep sa va ceara date in plus despre aparitia noului produs si, dupa cum afirma, ar dori sa-i cumpere licenta.
- In intreprindere s-a produs un furt (cu sau fara efractie) care vi se pare curios, neobisnuit, dificil de explicat.
Intrebarile pe care trebuie sa si le puna salariatii d-voastra, si la care trebuie sa aiba si cele mai adecvate raspunsuri, in ideea ca se actioneaza pentru realizarea unei anumite autoprotectii contra-informative, se regasesc mai jos.

A - Intrebari principale
- Cate persoane au cunostinta de informatiile mele confidentiale?
- Au toate aceste persoane realmente nevoie sa stie?
- Numele celor carora li s-au dat copii sunt cunoscute ?
- Au fost luate toate masurile de securizare a sistemelor informatice ?
- Maculatura folosita la intocmirea unei documentatii a fost bine tocata ?
- Au fost expediate copii in afara companiei (unui subantrepenor, de exemplu) ?
- Cei care le-au primit au neaparata nevoie de ele ?
- Cum este asigurata pastrarea secretelor de cei care le primesc ?
- Care sunt secretele pe care trebuie sa le apar ?
- Ce ar mai putea interesa concurenta ?

B - Intrebari secundare
- Cine este secretara mea ? In cite exemplare listeaza anumite documente ?
- Ce-ar putea afla un „curios” daca ar intra in biroul meu ?
- Cum este asigurat fisetul in care sunt documentele ? A fost uitat vreodata deschis ?
- Dosarele confidentiale sunt in siguranta?
- Secretara asigura securitatea documentelor in fisetul ei ? Hartiile din cosul de gunoi unde le arunca ?
- Cine sunt vizitatorii ? Unde asteapta sa fie primiti ? Au acces in alte birouri ?
- Pe timpul transportului, este asigurata securitatea documentelor ?
- In avion, tren etc. am citit vreodata documente stand alaturi de altcineva ? La restaurant, cluburi etc., am vorbit despre subiecte confidentiale ?
Daca in medicina este mai facil a preveni decat a trata, in mod similar, si in managementul companiilor pot fi evitate hemoragiile de date ce constituie secrete de firma printr-o corecta tratare a problematicii cuprinsa in paletele contrainformative. In atari conditii, daca totusi respectiva hemoragie se face simtita, aproape sigur, aceasta nu se datoreaza unor motive imputabile salariatilor. (Monitorul, 6 ianuarie 2001)