Importanta pietelor de capital rezida in capacitatea acestora de a oferi companiilor modalitati si instrumente de finantare a proiectelor proprii, iar investitorilor, o diversitate de oportunitati de plasare a capitalurilor disponibile. In conditiile unei instabilitati recurente in economia mondiala, a devenit necesara si prioritara realizarea unei analize convingatoare cu privire la aceasta situatie. Prezenta lucrare isi propune sa trateze problematica riscului si a instabilitatii financiare parcurgand, in acest demers, cateva etape: analiza celor doua concepte pentru piata financiara, in general, investigarea crizelor financiare cu accent asupra crizei actuale, analiza legaturilor dintre piata de capital si cresterea economica, precum si implicatiile integrarii financiare a pietelor de capital.

Evolutia economica din tarile dezvoltate a relevat, din perspec­tiva tipului de intermediari, functionarea a doua sisteme financiare: european, care este dominat de institutiile financiare de tipul bancilor comerciale si, prin urmare, piata de capital cuprinde piata monetara, piata ipotecara si piata financiara, pe de o parte, si anglo-saxon, care se bazeaza pe manifestarea libera a cererii si a ofertei si care considera ca piata de capital este o componenta a pietei financiare, alaturi de piata monetara, pe de alta parte. In studiul de fata, ne propunem sa adoptam definitia pietei de capital conform sistemului anglo-saxon, acesta fiind mai raspandit atat in teorie, cat si in practica.

Cresterea rolului instrumentelor derivate si a circuitelor financi­are, aferente acestor titluri, in cuantumul fluxurilor de capital, a schim­bat structura institutionala a pietei creditului la nivel international. Evolutiile fluctuante ale preturilor actiunilor, ale ratelor de dobanda, precum si ale cursurilor de schimb au fost ceva obisnuit in ultima peri­oada, generand nesiguranta si incurajand utilizarea instrumentelor de hedging, multe dintre ele avand legaturi foarte slabe cu economia reala. Fluxurile de credit includ si investitiile straine directe care au continuat sa creasca, o mare parte din aceste investitii fiind directio­nate catre sectorul fuziunilor si achizitiilor, care au mica insemnatate pentru investitiile noi. Aparitia unui asemenea model economic explica dihotomia dintre ritmul rapid al schimbarilor de pe piata financiara si stagnarea activitatilor din sectorul real in economiile avansate.

Studiul abordeaza aspecte privind raspunsurile si reformele care au fost initiate de guverne si institutii de reglementare pentru a di­minua efectele crizei si a preveni aparitia unor situatii asemanatoare.

Am considerat necesara impartirea tezei in patru parti principale, la care se adauga o ultima sectiune care contine concluziile principale si propuneri de continuare a cercetarii.

Prima parte (A) este dedicata unei incursiuni teoretice asupra problemei abordate si constituie un bun prilej pentru conceptualizarea termenilor utilizati. Astfel, in Capitolul 2, sunt definite notiunile de risc si instabilitate, iar aceste aspecte conceptuale sunt urmate in Capitolul 3 de o analiza istorica a crizelor financiare si de prezentarea mecanismelor de transmitere a socurilor financiare asupra economiei reale, crizele financiare fiind manifestari ale instabilitatii sistemului financiar care impun costuri semnificative asupra economiei reale.

Partea a doua (B) a lucrarii contine, ca idee de baza, faptul ca teoria economica permite identificarea unor factori determinanti ai crizelor financiare, iar fenomenul de propagare a crizelor se face prin mecanisme de amplificare. Colapsul preturilor nu este cea mai importanta problema in cazul unei crize financiare; o criza apare deoarece piata a intrat intr-o pozitie in care orice mica perturbare poate sa declanseze instabilitatea. Cresterea sensibilitatii si intensificarea instabilitatii pietei in apropierea momentului critic pot explica de ce incercarile de a clarifica originile crahurilor bursiere sunt atat de diverse.

In partea a treia (C), este readusa in discutie tema crizei financiare actuale, cu accent pe efectele pe care le produce asupra pietei financiare si asupra noilor tendinte de reglementare si a arhitecturii financiare internationale. Instabilitatea sistemica este cea care ingrijoreaza guvernele, bancile centrale si agentiile de reglementare. Intrebarea aparuta tot mai des in anii '90 era daca noua economie globalizata nu are nevoie de un set nou de reguli, adaptate la conditiile acesteia.

In final (D), este propusa o aplicatie empirica pe pietele de capital din Europa Centrala si de Est. In aplicatie, se masoara fenomenul de contagiune pe aceste piete de capital (inclusiv Romania) la inceputul crizei actuale. Cu toate ca fenomenul de contagiune poate lua numeroase forme, in acest studiu, de­finim contagiunea ca fiind o crestere semnificativa a miscarii sincronizate a pietelor, dupa ce un soc afecteaza o tara sau un grup de tari. Aceasta definitie ofera un cadru potrivit pentru a testa daca exista contagiune intre piete prin simpla comparare a corelatiilor (sau covariantei) dintre doua piete, in timpul perioadelor relativ stabile, cu valorile corelatiilor inregistrate in perioade cu turbulente (imediat dupa aparitia unui soc).